Workshop Managementul Comunicarii

Click aici pentru lista de coduri CAEN eligibile pentru cursuri si workshop-uri!
Conform Codului Muncii: Art. 194 (1), angajatorii au obligația de a asigura participarea la programe de formare profesională pentru toți angajații cel puțin o dată la 2 ani. Academia ADV oferă mari economii, asigurând aceste costuri de formare.

Nu se poate să nu comunicăm” este una dintre cele cinci axiome ale comunicării propuse de cunoscutul psiholog, Paul Watzlawick, care se traduce prin faptul că, într-o interacţiune interumană, orice comportament are valoare comunicaţională, actul comunicării fiind inevitabil, iar non-comunicarea imposibilă.

Pornind de la această axiomă, în cadrul workshop-ului “Managementul comunicării” le propunem participanţilor, manageri în cadrul IMM-urilor din Regiunea Nord Est, să analizăm împreună actul comunicării din perspectivă organizaţională, urmărind fluxul şi efectele pe care le produce. De asemenea, ne dorim să creăm cadrul potrivit pentru a facilita un transfer de competenţe în direcţia îmbunătăţirii abilităţilor de comunicare ale angajaţilor, cu impact pozitiv la nivelul întregii organizaţii.

Agenda workshop-ului va cuprinde subiecte precum:

  • Ce este comunicarea? Tipuri de comunicare;
  • Bariere în comunicare;
  • Comunicarea eficientă. Asertivitatea.
  • Ce şi cum comunicăm în cadrul organizaţiei şi în exteriorul organizaţiei;
  • Comunicarea scrisă;
  • Feedback-ul eficient.

Competente dobandite: 

La finalul workshop-ului, participanţii vor avea un set de cunoştinţe, competenţe şi abilităţi de comunicare organizaţională şi de gestionare a problemelor de comunicare ce pot apărea în interiorul sau în exteriorul organizaţiei.

Perioada de derulare: 5 octombrie 2018

Număr de ore: 8 ore

Grup tinta: 30 antreprenori și manageri din cadrul IMM-urilor din Regiunea Nord Est, cu activitate în sectoarele: turism și ecoturism, textile și pielărie, lemn și mobilă, industrii creative, procesarea alimentelor și băuturilor, sănătate și produse farmaceutice.

Tip de certificat obtinut: emis de S.C. Coaching Partners S.R.L.

Formatori:

Oana TUE, Manager resurse umane / Trainer / Coach

Dan Adrian BERINDE, Coach și fomator în coaching

Locatie: Hotel Majestic Iasi

Despre Dan:

Coach și consultant cu peste 20 de ani de experiență profesională în a preda și a practica managementul în poziții manageriale din diferite industrii, Dan s-a format în coaching în cadrul LIM – Leadership in International Management, USA, avându-l ca mentor pe Ernie Turner.

A condus firme în diverse industrii, în cadrul unor ample procese de schimbare și restructurare. A format oameni și echipe cu viziune de dezvoltare și performanţă.

În formarea echipelor înalt performante, Dan foloseşte metodologia Action – Reflection –  Learning, deprinsă în colaborarea cu LIM.

În formarea în coaching, este partener în cadrul Coaching Partners, un proiect de suflet și bucurie.

 

O vorbă ce surprinde bine viziunea lui Dan este „Dacă vrei să construiești un vas, nu bate oamenii la cap să strângă lemn, nu le trasa sarcini și nu le da de muncă ci, mai curând, vorbește-le despre imensitatea nesfârșită a mării.” (Antoine de Saint-Exupery).

Despre Oana:

Oana este de profesie psiholog, a absolvit un dublu master în Resurse Umane, la Universite de Savoie, Franța și la Universitatea Babeș – Bolyai, Cluj – Napoca, România. Este formator autorizat ANC, manager de proiect autorizat ANC, coach acreditat ANC, deține CIPD – Certificate in Personnel Practice – MBA. De asemenea, Oana este consilier pentru dezvoltare personală autorizat ANC, speaker, trainer & coach acreditat.

Are 15 ani de experiență în managementul resurselor umane, în poziții de execuție și de coordonare, din care 10 în sistemul bancar, într-o corporație multinațională.

Proiectul “Antreprenori competitivi – ocupare sustenabilă și incluzivă în sectorul economic din Regiunea Nord-Est” va fi implementat pe o perioadă de 12 luni (18.05.2018 – 17.05.2019), fiind cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020