Seminar Egalitatea de Sanse si Dezvoltare Durabila

Egalitatea de şanse şi dezvoltarea durabilă sunt două dintre principiile de bază ale unui management săntos, ghidat după valori democratice şi europene.

Derularea de activităţi economice fără impact negativ asupra mediului, respectarea drepturilor fundamentale ale angajaţilor, a diversităţii culturale şi a egalităţii de şanse, prin combaterea discriminării de orice fel, asigurarea prosperităţii economice şi a unor standarde ridicate de viaţă, prin promovarea cunoaşterii, inovării, competitivităţii şi prin creşterea numărului locurilor de muncă bine plătite sunt doar câteva dintre obiectivele care asigură un management sustenabil şi cu impact pozitiv la nivel global.

În cadrul seminarului, le propunem participanţilor, antreprenori şi manageri din Regiunea Nord Est, o abordare cuprinzătoare a celor două principii, pornind de la analiza actelor normative care definesc şi reglementează implementarea acestora, până la transpunerea acestora în activitatea economică şi socială. De asemenea, seminarul va conţine studii de caz şi soluţii practice la problemele pe care le pot întâmpina antreprenorii sau managerii în activitatea lor.

Perioada de derulare (estimativ): 22 februarie 2019

Număr de ore: 8 ore

Loc de desfăşurare: municipiul Iaşi (informațiile referitoare la sală sunt în curs de actualizare).

Grup tintă: 20 antreprenori și manageri din cadrul IMM-urilor din Regiunea Nord Est, cu activitate în sectoarele: turism și ecoturism, textile și pielărie, lemn și mobilă, industrii creative, procesarea alimentelor și băuturilor, sănătate și produse farmaceutice.

Tip de certificat obtinut: emis de furnizorul de formare profesională

Formatori:

Seminarul este susţinut de experţi din cadrul ADV România, organizaţie care activează de 9 ani ca întreprindere socială de inserţie, susţinând integrarea socială şi profesională a persoanelor din grup vulnerabil şi de 16 ani, ca organizaţie non-guvernamentală, promovând principiul non-discriminării prin toate canalele şi programele sale.

De asemenea, de-a lungul timpului, prin activitățile sale, ADV România a încurajat un comportament responsabil fața de mediu şi a derulat activităţi prietenoase cu mediul, ce au adus plus valoare în comunitate, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă. În prezent, organizaţia are certificare ISO pe managementul deşeurilor.

Proiectul “Antreprenori competitivi – ocupare sustenabilă și incluzivă în sectorul economic din Regiunea Nord-Est” va fi implementat pe o perioadă de 12 luni (18.05.2018 – 17.05.2019), fiind cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020